Erasmus+



Mobilitate Erasmus+ ”A unique Earth-Our responsibility for a sustainable future”
Polonia (iunie 2023)





Mobilitate Erasmus“Jobs for the future”
TüriPõhikool, Türi, Estonia (02.05-06.05.2023)

Ziua I






Mobilitate Erasmus+ ”A unique Earth-Our responsibility for a sustainable future”
Nimigea de Jos (21-25.03.2023)


Linkuri către imaginile din mobilitate









Mobilitate Erasmus“Jobs for the future” 2-6 martie 2023

OOU ”Metodi Mitevskl-Brico” Lozovo, Macedonia de Nord

Link-uri către imaginile din mobilitate






Mobilitate Erasmus“Jobs for the future”
Fundacion Noruega Costa Blanca, Alfaz del Pi (28.11-02.12.2022)

Link-uri către imaginile din mobilitate






Mobilitate Erasmus+ ”A unique Earth-Our responsibility for a sustainable future”
 Platon M.E.P.E, Ganochora, Grecia (10.11-14.11.2022)


Linkuri către imaginile din mobilitate










Mobilitate Erasmus+ ”A unique Earth-Our responsibility for a sustainable future”
Kilimli Anadolu Lisesi -  Zonguldak, Turcia (15.09-19.09.2022)


Linkuri către imaginile din mobilitate







Atelier de Mărțișoare 

proiect Erasmus+ ”A unique Earth-Our responsibility for a sustainable future”

 

La început de martie a avut loc la biblioteca Școlii Gimnaziale ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos un atelier de Mărțișoare în cadrul proiectului Erasmus+ ”A unique Earth - Our responsibility for a sustainable future”. Au participat, online, profesori și elevi din cele cinci țări participante în proiect, iar tema atelierului a fost Carnavalul. Din partea școlii noastre au participat prof. Dobra Ruxandra împreună cu cei șapte elevi care vor pleca în prima mobilitate a proiectului în Aachen, Germania, în perioada 21-25.03.2022.

La începutul atelierului elevii au completat o hartă digitală referitoare la carnavaluri, deoarece acestea sunt foarte importante în culturile germană, poloneză și greacă. Apoi, au avut loc prezentări referitoare la carnavalurile specifice în aceste țări. Elevii școlii noastre au confecționat mărțișoare și felicitări cu ocazia Mărțișorului și au transmis mesaje de solidaritate pentru Ucraina, care trece acum prin momente grele. Elevii din Turcia au pregătit un moment artistic, interpretând cântece în același spirit de solidaritate pentru poporul ucrainean.

La sfârșitul atelierului a avut loc un quiz în aplicația Kahoot, cu întrebări legate de tema atelierului, Carnavalul.

O primăvară frumoasă! Dobra Ruxandra Maria

























Atelier de Crăciun

”Workshop-ul de azi a fost un real succes! Copiii au cântat, au pictat, au vorbit cu elevii din celelalte țări” Ruxi











Erasmus Days 14-16 octombrie 2021




























Concurs pentru stabilirea unui LOGO al proiectului”






Proiect Erasmus+ nou!
”A UNIQUE EARTH, OUR RESPONSABILITY FOR A SUSTAINABLE FUTURE!”




















Profesori din Nimigea de Jos la întâlnire transnațională Erasmus+ în Polonia



Mijlocul lunii octombrie a însemnat pentru Școala Gimnazială Nimigea de Jos o nouă activitate în cadrul proiectului Erasmus+ ”Together in Diversity”. La întâlnirea transnațională din Polonia școala noastră a fost reprezentată de doamnele profesoare Pop Oana Cosmina și Dobra Ruxandra Maria.

Scopul întâlnirii a fost prezentarea activităților  desfășurate de fiecare școală implicată în proiect de la implementarea lui până în prezent. În cadrul ședinței de lucru, a fost prezentat raportul mobilității din Bulgaria, din aprilie 2018, stabilindu-se totodată și datele următoarelor întâlniri: mobilitatea elevilor și profesorilor în 4-8 martie Polonia; ultima întâlnire transnațională în 5-6 iunie România și finalul proiectului, mobilitatea elevilor și profesorilor în perioada 30 septembrie – 4 octombrie la Nimigea de Jos. Redau mai jos câteva impresii ale doamnelor profesoare prezente la activități:

”Întâlnirea a debutat cu o vizita la Urząd Marszałkowski w Łodzi unde am fost întâmpinați de autorități și am fost introduși în atmosfera orașului și a regiunii. Activitatea a continuat cu explorarea orașului Lodz, supranumit Manchester-ul Poloniei. Este un notabil centru cultural, recunoscut la nivel internațional, și datorită Școlii de Film unde au învățat nume mari ale cinematografiei, printre care Andrzej Wajda si Roman Polanski. Obiectivele turistice legate de moștenirea industriala și cinematografică vizitate cu această ocazie au fost: Manufaktura, Muzeul Fabricii, Muzeul Cinematografiei.

Pe lângă prezentarea regiunii, a culturii și modului de viață polonez, am luat parte la intense activități legate de tematica proiectului: prezervarea și valorificarea culturii minorităților etnice. Schimbul de experiența, de idei, evidențierea problemelor din școli și comunitate, găsirea unei soluții comune, stau la baza proiectelor europene de acest tip.  Discuțiile au relevat progresele realizate de școlile partenere în realizarea obiectivului comun. În concluzie, putem spune că cele două zile petrecute în Lodz au fost foarte intense și pline de surprize. Echipa reunită într-un spațiu eclectic, plin de contraste, a deschis un nou capitol al aventurii care îi leagă pe oameni împreună în diversitate. Creativitatea și inovația regăsite la tot pasul în acest oraș își vor pune amprenta într-o manieră aparte asupra acestui proiect.

Cea de-a treia întâlnire transnațională s-a încheiat într-o atmosferă destinsă și veselă, grație excelentei organizări și ospitalității gazdelor”. 





Mobilitate Bulgaria, aprilie 2018

Cea de-a doua mobilitate transnațională din cadrul Proiectului Erasmus+ ,, Together in diversity", a avut loc în perioada 23-27 aprilie, la OU ''Nikola Yonkov Vaptsarov" în Berkovitsa, Bulgaria și ”a stat sub semnul prieteniei, respectului, diversității culturale și etnice” după cum a declarat responsabilul local de proiect, doamna profesoară Szekely Carmen Monica. Școala Gimnazială Nimigea de Jos a fost reprezentată de un grup format din trei profesori și opt elevi.

Activitățile diverse au fost realizate în comun de elevii și profesorii români, bulgari, croați și polonezi; mobilitatea transnațională în sine e o mică confirmare a faptului că ideile ”părinților Europei” au dat roade peste decenii, că tipul acesta de parteneriat este benefic pentru toți actorii implicați. În decursul săptămânii au avut loc excursii în Sofia, drumeții prin pădurile de la poalele Balcanilor, lecții, activități sportive, ateliere de gătit, spectacole artistice, prilej cu care s-a remarcat, din nou, atmosfera relaxată a elevilor și profesorilor, străină în mare măsură sistemului nostru educațional.

Implicarea Școlii Gimnaziale Nimigea de Jos în schimburile educaționale europene continuă, următoarea acțiune fiind programată în 17-18 octombrie 2018 în Lodz, Polonia.




















Transnațională, Bulgaria, martie 2017

 Impresii de călătorie ... europeană

                O nouă activitate planificată în proiectul Erasmus+ „TOGETHER IN DIVERSITY” s-a desfășurat în perioada 7-8 martie la Berkovitsa, în Bulgaria. La această întâlnire transnațională, Școala Gimnazială Nimigea de Jos a fost reprezentată de directorul adjunct, Varga Istvan și de consilierul educativ, Bindea Florin – Gabriel.
Scopul întâlnirii organizate de partenerii bulgari a fost prezentarea și discutarea raportului referitor la mobilitatea anterioară din Lipovljani, Croația, precum și stabilirea detaliilor pentru mobilitatea elevilor și a profesorilor ce se va desfășura în perioada 23-27 aprilie 2018, la OU ''Nikola Yonkov Vaptsarov", Berkovitsa, Bulgaria.
Desfășurată într-o atmosferă destinsă, cu gazde primitoare, întâlnirea e o confirmare a faptului că parteneriatul este un succes pentru toți partenerii implicați. După primirea oficială, a urmat vizitarea școlii partenere, prilej cu care am putut observa modul de organizare a claselor, metodele de lucru, dotarea materială dar și atmosfera relaxată a elevilor și profesorilor în timpul cursurilor. A urmat vizitarea localității Berkovitsa și primirea de către oficialitățile localității. Situată la poalele muntelui  Kom (2016m), parte a munților Balcani, localitatea oferă atracții turistice precum: un sit arheologic roman, un turn cu ceas construit în 1762 (simbolul orașului), o galerie de artă, două biserici  precum și o casă muzeu.
În ziua a doua, după desfășurarea activităților legate de proiect, gazdele au organizat o excursie la Sofia, unde am făcut un tur al orașului, ghidul introducându-ne în istoria tumultoasă a capitalei bulgare, ulterior făcând și o incursiune în delicioasa bucătărie tradițională bulgară.
Impresia lăsată de întâlnirea transnațională a fost copleșitoare. E fascinant să vezi persoane implicate în educație, din diferite țări, cu probleme și abordări diferite, încercând să găsească punctul comun, modalitatea cea mai bună de a rezolva o parte a nevoilor identificate în fiecare școală parteneră. Bun rămas Bulgaria, mulțumim, suntem nerăbdători să revenim!





















Mobilitate, Croația
O experiența unică - mobilitatea Erasmus+

            Perioada 3- 9 decembrie 2017 a însemnat pentru elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Nimigea de Jos prima mobilitate în cadrul proiectului KA2 ZAJEDNO U RAZLIČITOSTI (”Together in Diversity” - Împreuna în diversitate), derulat împreună cu școlile partenere: Osnovna skola ”Josipa Kozarca”, Lipovljani Croația – inițiatorii proiectului, OU ''Nikola Yonkov Vaptsarov", Berkovitsa, Bulgaria, Miedzynarodowa Szkola Podstawowa Edukacji Innowacyjnej w Lodzi, Polonia.
            Activitățile s-au desfășurat la Osnovna skola ”Josipa Kozarca”, Lipovljani, Croația. Din partea şcolii noastre au participat cinci elevi şi trei cadre didactice. Pe parcursul zilelor s-au desfăşurat activităţi didactice (ore de slovacă, croată, engleză, cehă, fizică, educaţie fizică, chimie etc) puse în scenă într-un mod riguros şi creativ, cu ajutorul unei varietăţi de metode şi procedee didactice, pe fondul unei atmosfere calde, primitoare din partea gazdelor. În cadrul workshop-urilor, a atelierelor de creaţie, elevii şi-au testat imaginaţia, creativitatea şi abilităţile practice, iar prin momentele artistice prezentate, elevii şcolilor participante au avut ocazia să cunoască aspecte din cultura altor popoare. Seria activităţilor din şcoală a fost completată cu vizite la instituţiile din localitate, şi cu turul oraşului Zagreb.
            Drept concluzie, opinia doamnei profesoare Szekely Carmen Monica, manager de proiect: "Întâlnirea de la Lipovljani a fost, de departe, cea mai frumoasă și benefică experienţă pe care am trăit-o deopotrivă, profesori și elevi!".













Transnațională Croația, decembrie 2017


ȘCOALA GIMNAZIALĂ NIMIGEA DE JOS – PARTICIPARE LA ÎNTÂLNIREA TRANSNAȚIONALĂ DIN CROAȚIA

            Prima activitate derulată în proiectul Erasmus+ „TOGETHER IN DIVERSITY” s-a desfășurat în perioada 18-19 octombrie la Lipovljani, în Croația. La întâlnirea transnațională Școala Gimnazială Nimigea de Jos a fost reprezentată de directorul școlii, Szasz Teodor.
            Scopul întâlnirii organizate de Osnova Skola „Josipa Kozarka” Lipovljani, coordonatorii proiectului, a fost stabilirea detaliilor pentru mobilitatea elevilor și a profesorilor în Lipovljani, Croația, în perioada 4-8 decembrie 2017.
            Cu această ocazie s-au stabilit și datele pentru celelalte întâlniri transnaționale: 7-8.03.2018 în Berkovitsa, Bulgaria, 17-18.10.2018 în Lodz, Polonia și 5-6.06.2019 în Nimigea de Jos, România, respectiv datele mobilităților elevilor și profesorilor: 04-8.12.2017 în Lipovljani, Croația, 23-27.04.2018 în Berkovitsa, Bulgaria, 8-12.04.2019 în Lodz, Polonia și 30.09-4.10.2019 în Nimigea de Jos, România.
            Desfășurată într-o atmosferă destinsă, cu gazde primitoare, întâlnirea e o confirmare a faptului că parteneriatul va fi o colaborare constructivă pentru toți partenerii implicați.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu